Cand scapi pe jos un pahar sau o farfurie, faci un zgomot specific. Cand se sparge o fereastra, se rupe piciorul unel mese , sau cade un tablou de pe perete iarasi se produce un zgomot. Dar cand ti se frange inima e tacere. Ai crede ca un lucru atat de important ar trebui sa produca cel mai mare zgomot din lume, sau macar sa fie un fel de ceremonie cu talgere lovindu-se, sau sunet de clopotei. Dar e tacere si aproape ca ai vrea sa auzi un zgomot, care sa te distraga de la suferinta.
Daca e vorba de un zgomot, e ceva intern. E un tipat pe care nu-l aude nimeni in afara de tine. Un tipat atat de puternic, incat de dor urechile si capul. Se zvarcoleste in pieptul tau ca un rechin alb capturat pe mare; mugeste ca mama unui pui de urs care a fost prins. Asa e si asa se aude, un animal in talie mare, cazut in capcana, care se zbate, intra in panica, mugeste ca un prizonier al propriilor emotii. Dar asa e cu iubirea - nimeni nu ramane de piatra. E salbatica, brutala, ca o rana deschisa expusa marii sarate, dar cand se frange - tacere. Tipi in interorul tau, nimeni nu te poate auzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu